Suporterii care vor veni maine la meciul Dinamo – Steaua vor fi supravegheati de 90 de camere video ale primariei sectorului 2. Acestea sunt amplasate in principalele intersectii pe care se vor deplasa microbistii.
Pentru asigurarea unor conditii de maxima siguranta pentru cetatenii care locuiesc in imediata vecinatate a Arenei Nationale, dar si pentru buna desfasurare a evenimentului sportiv, cu ajutorul sistemelor de monitorizare video vor fi supravegheate strazile de afluire si defluire a celor 55.000 de spectatori, se va urmari respectarea regulilor de circulatie de catre pietoni si de conducatorii auto, impuse special in perioada meciului, dirijarea traficului rutier si comportamentul suporterilor inainte si dupa terminarea partidei.
La finalul meciului vor fi monitorizate cu mare atentie fluxurile de suporteri care vor pleca de la stadion, atat de camerele video, cat si de patrulele auto si pedestre ale Politiei Locale a primariei sectorului 2, pentru a se interveni de urgenta in cazul in care vor exista tulburari ale ordinii publice.
De asemenea, comercializarea bauturilor alcoolice in zona stadionului va fi interzisa vineri, intre orele 17.00 – 24.00. Masura a fost luata in urma solicitarii Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti si a fost transmisa de Primarul Neculai Ontanu tuturor agentilor economici care comercializeaza bauturi alcoolice in perimetrul delimitat de urmatoarele 6 artere de circulatie aflate in jurul stadionului. (Alex Saulea)